miercuri, 23 februarie 2011

La început, a fost gândul

Cochetam de multă vreme cu ideea naşterii unui pui de Millesime, la Arad. Ca să fie mai uşor de înţeles, o să aducem în curând mărturii proprii de la Origini. Şi cum niciun motor nu porneşte fără scânteie, am hotărât să o aprindem în această primăvară, ca un omagiu celor care, alături de vin, au inspirat cele mai multe creaţii ale culturii şi civilizaţiei umane, femeile. Vom fi împreună, cu femeile şi vinul, în 5 martie 2011, în Arad. Ce ne va inspira această minunată alăturare, vom afla trăind-o! Să vină femeile, să curgă vinul, iar noi să închinăm şi să ne închinăm!